facebook-pixel

Acuratețe record nouă

Acuratețe de transcriere pe domenii record

Vatis Tech depășește din nou giganții globali ajungând la o acuratețe record, de până la 95%, în domenii dificile pentru tehnologiile speech-to-text, precum medical, juridic și call center.

blog-press-release-18-10-2022.png

Peste 2,3 milioane de minute au fost transcrise cu tehnologia românească până în prezent.

Tehnologia de recunoaștere vocală bazată pe inteligență artificială dezvoltată de startup-ul românesc Vatis Tech pentru limba română depășește noi borne. Compania anunță lansarea unor noi modele de transcriere, specifice unor domenii dificile, cu termeni foarte specifici, precum cel medical sau juridic, dar și pentru un sector economic cu nevoi uriașe de transcriere, cum este cel al call centerelor.

Specializarea pe aceste domenii are un impact major asupra eficienței și costurilor asociate acestei activități de transcriere sau asupra proceselor operaționale de business care sunt digitalizate prin implementarea transcrierii automate cu soluția Vatis Tech. În domeniul juridic, spre exemplu, grefierii nu mai stau să facă manual transcrierea ședințelor judecătorești, doctorii doar dictează, iar call-centerele pot să analizeze volume mari de apeluri înregistrate. În același timp, tehnologia deschide noi perspective de utilizare precum dictare în timp real sau search by voice.
Adrian Ispas, fondator și CEO al Vatis Tech.

Odată cu lansarea noilor modele de speech-to-text, Vatis oferă acum și posibilitatea instalării tehnologiei sale on premise, pe serverele companiei, alături de platforma în cloud.

Am considerat necesară lansarea acestei versiuni on premise în urma cererii pe care am primit-o de la clienți importanți și de la organizațiile foarte mari. Performanțele tehnologiei sunt identice, indiferent dacă este utilizată versiunea în cloud sau cea instalată pe serverul clientului.
Adrian Ispas, fondator și CEO al Vatis Tech.

Vatis Tech este binecunoscută pentru gradul său ridicat de acuratețe în raport cu tehnologiile marilor giganți tech. Noul update lansat în octombrie 2022 aduce un plus de acuratețe semnificativ pe cele 3 domenii. În acest moment, raportul de acuratețe al Vatis Tech pe limba română este de 94,41% pe domeniul medical în timp ce la Google sau Microsoft este între 62,61% și 76,45%. Pe domeniul juridic Vatis Tech reușește să obțină un procent de acuratețe de 90,65% în timp ce Google și Microsoft obțin între 55,47% și 81,13%. Pe înregistrări audio de tip apel telefonic, Vatis Tech ajunge la 95,00% acuratețe în timp ce Google și Microsoft obțin între 70,43% și 83,89% acuratețe.

În prezent, Vatis Tech a depășit recordul de 2,3 milioane de minute transcrise. În fiecare lună, prin tehnologia cu ADN românesc sunt procesate aproximativ 400.000 de minute și peste 125.000 de fișiere, iar numerele sunt în continuă creștere. O oră de conținut audio sau video este transcrisă automat și rapid în mai puțin de 10 minute.

Vatis Tech este o companie fondată de Adrian Ispas, Alexandru Topală și Emanuel Nazare în anul 2020, trei experți în dezvoltare software. Compania a beneficiat în septembrie 2021 de o rundă de finanțare de tip pre-seed, în valoare de 200.000 de euro, din partea mai multor investitori (Early Game Ventures, Sparking Capital și Mălin Ștefănescu) și se pregătește în prezent pentru o nouă rundă.

Lucrează deja cu tehnologia Vatis Tech companii precum mediaTrust, Unicredit, Agerpress, Radio România sau Gândul.

Vatis ne oferă un produs de calitate, rapid, eficient și la un standard ridicat. Sunt extrem de rapizi în comunicare, ceea ce pentru noi este esențial. Ne putem baza pe ei pentru a furniza transcrieri foarte precise pentru volume mari de date lingvistice. Mai mult, este o plăcere să lucrezi cu ei.
Bogdan Apostol, CEO mediaTrust.

Pentru a folosi tehnologia Vatis Tech, un utilizator trebuie doar să-și facă un cont online pe https://vatis.tech/ și să încarce fișierele audio sau video pe care le dorește transcrise. Perioada de testare gratuită include 10 de ore de conținut audio sau video. Ulterior, serviciul de transcriere se poate achiziționa pe baza unui abonament, începând de la prețul de 3 euro/oră de conținut și ajungând la 0,7 euro/oră pentru volume mari.

Vatis Tech se pregătește pentru a doua rundă de finanțare în toamna acestui an în vederea expansiunii internaționale.

Începeți să construiți cu Speech-To-Text astăzi

1

Inregistrează-te gratuit

Obține un token API gratuit și integrează-l în codul tău în câteva secunde. Nu este necesar un card de credit.
Începeți acum
2

Începeți transcrierea

Transcrie automat fișiere audio și video cu acuratețe mare. API-ul Vatis Tech Speech-to-Text este bazat pe cercetare avansată AI.
Citiți documentația API
3

Înțelegeți-vă datele

Extrageți automat informații cheie și deblocați întregul potențial al datelor dvs. folosind funcțiile noastre.
Toate funcționalitățile